‘Se spune ca numai lebedele sunt fidele, dar si asta e o minciuna.
Singuraspecie din natura care nu cunoaste adulterul este o amiba,
Diplozoon paradoxum. Cei doi se descopera cand sunt tineri, iar
corpurile lor fuzioneaza intr-un organism unic. Restul speciilor sunt
toate supuse tradarii.’

(‘Invingatorul este intotdeauna singur’, Paulo Coelho)

Se spune ca marea iubire paseste o singura data in viata unei persoane.
Nimic mai fals. De fapt, o mare iubire apare ori de cate ori esti
pregatit sa te indragostesti pentru o viata intreaga.
Problemele apar atunci cand realizezi ca ‘o viata intreaga’ inseamna
cam la fel de mult ca ‘totdeauna’, ca persoana pe care o iubesti iti
va fi alaturi, vreinu vrei, la bine si la greu, pentru intreaga
existenta. Inspaimantator,nu? Nu chiar.

Imi doresc sa descopar si eu barbatul cu al carui trup sa pot fuziona
intr-o singura fiinta, sa nu cunosc gustul ca de pelin al tradarii, sa
nu cad in capcana iubirilor cu final trist, sa pot sa spun ca am iubit
o viata intreaga si apoi, dupa moarte, acelasi om. Iar daca toate
acestea nu sunt posibile, atunci as vrea ca macar sa le pot crede. Sa
pot rosti, fara ezitare, incredintata ca spun adevarul, ca ‘nu il voi
parasi niciodata’. Desi poate nu este adevarat. Dar la acel moment
sa-mi para cat se poate de plauzibil.

Constat insa ca, odata cu inocenta, ne pierdem si increderea in cei din
jur. Ca purtam cu greu,pe umeri, povara esecurilor din trecut, cand am
crezut cu tarie ca dragostea noastra va fi pentru totdeauna, numai
pentru ca mai apoi, sa constatam inlacrimati, ca nu a fost sa fie deloc
astfel. Si atunci, in prezentul pe care ni-l construim prins prin mii
de fire invizibile de trecut, ne gasim in incapacitatea de a mai spera
ca putem trai fericiti pana la adanci bratraneti.

Rostim, infoindu-ne calculat, cu experienta trecutului apasandu-ne greu
pe umeri, ca numai un copil ar putea sustine ca iubirea e vesnica, in
vreme ce noi, cei loviti cu capul de pragul superior, suntem suficient
de inteligenti pentru a sti ca nu stim nimic.

Eu am citit pe undeva,cand eram inca indragostita pentru prima oara,
ca ‘de fiecare data cand iubesti, este pentru intaia oara’. Si n-am
inteles pe atunci intelepciunea acestor cuvinte. Mai tarziu, am crezut
ca le-am deslusit misterul, cand m-am indragostit a doua oara si mi-a
parut ca iubirea anterioara, cea care imi provocase atat de multe rani,
fusese doar un vis.

Cred insa, ca abia astazi, am invatat sa pretuiesc intelepciunea
randurilor de mai sus: nu este greu sa te indragostesti
intaia oara,nici a doua, poate nici in a treia incercare. Magia are
loc atunci cand, dupa repetate esecuri care ti-au insangerat inima,
tu regasesti in tine puterea, povestea, farmecul si speranta de a te
mai indragosti inca o data, ca si cum ar fi intaia oara. Iar daca
reusesti,‘totdeauna’ iti pare un termen de-a dreptul plauzibil.

articol
de Oana Trifu